Noutati din turism
Cardul de oaspete pentru turistii din Sinaia
Da, este o certitudine de-acum…deoarece Consiliul Local Sinaia a aprobat pana la urma eliberarea cardului de oaspete . Cardurile de oaspeti(carduri de fidelizare) sunt in special pentru persoanele care decid sa se cazeze cel putin 1 noapte intr-o unitate turistica clasificata si omologata din statiune.
Turistii din Sinaia, asadar, beneficiaza gratuit, de cardurile de oaspete! Cardurile vor fi oferite gratuit turistilor prin intermediul unitatilor de cazare si se va realiza de catre Centrul de Informare si Promovare Turistica din oras.
Sunt cateva informatii pe care le va contine acest document: Numele si prenumele, stampila Centrului si stampila unitatii unde s-a cazat turistul. Pentru turistii romani, va fi mentionata si localitatea de domiciliu, iar pentru turistii straini –tara din care provin. De asemenea, este necesar ca pe card sa se regaseasca si acceptul turistilor cu privire la alte informatii suplimentare (adresa de e-mail, telefon) pentru a putea fi inserati in baza de date a Centrului Turistic Sinaia.
Ce ofera acest card de oaspete ?!?
Cardul de oaspete este conceput in ideea acordarii de gratuitati la folosirea microbuzelor, accesul la Telegondola Sinaia; + 20% reducere la inchirierea salii de sport a Clubului Sportiv Carpati Sinaia (pentru persoane cu domiciliul in alte localitati); + reduceri de 10% pentru copii si adulti, la cumpararea unui bilet dus-intors pentru Cota 998-Cota 1400 cu telegondola; + reduceri de 10% pentru cumpararea unui bilet de vizitare a Casinoului;+ accesul la parcarile publice din statiune fara plata primei ore de parcare.